Zile de coșmar pentru familia Zumbreanu din satul Târgul-Vertiujeni din raionul Florești. De 11 luni, ochii Nataliei Zumbreanu nu se mai usucă de lacrimi, iar fiecare zi e o nouă speranță că „poate măcar azi mă voi ridica din pat și voi fi ca altădată”. Durerea devine și mai insuportabilă, când își amintește că este așteptată acasă de un copilaș de doar doi anișori, bolnav și el și neputincios fără ajutorul mamei.

Imobilizată la pat

Acum 11 luni, nimic nu prevestea în familia Zumbreanu că viața lor va lua o altă direcție - una în care necazul și durerea să pună stăpânire. Într-una din zilele lunii ianuarie, Natalia Zumbreanu simțea dureri de cap, avea febră și a mers la medicul de familie pentru a solicita ajutor. Cel din urmă, însă, a trimis-o la spitalul raional din Florești pentru investigațiile medicale de rigoare. Aici a fost internată, iar pentru a se confirma diagnoza stabilită de medicul de familie – meningită, i-au spus că trebuie să i se facă o puncție lombară.

Încă la prima tentativă de extracţie a lichidului lombar, femeia a simţit o durere acută în picior. După a doua puncţie - a mers cu greu, dar pe picioarele ei, ajutată de asistentele medicale. După aceasta, Natalia a simţit o durere acută şi în al doilea picior, iar ulterior nu a mai putut merge. Pentru că nu se mai putea deplasa, cea de-a treia puncţie lombară i-a fost făcută deja pe pervazul ferestrei din salonul în care stătea, iar a patra încercare de extracţie de lichid pentru analize a fost făcută de pe scaun. „Medicii mi-au distrus singura fată în care atâta speranță îmi puneam. Plângea de durere și le spunea că nu mai vrea nimic. Îi făceau o puncție și tot îi spuneau că nu nimeresc acolo unde trebuie. Vă dați seama, cum e posibil ca timp de câteva ore să i se facă trei puncții?”, întreabă, îndurerată, mama Nataliei, Maria Cerchez.

Nu aveau benzină pentru a o transporta la Chișinău

Femeia ne-a spus că fiica ei s-a opus cu înverşunare efectuării repetate a investigaţiei, pentru că a simţit înrăutăţirea stării de sănătate încă de la prima puncție, dar medicii îi spuneau că trebuie să continue.

„După ultima puncţie lombară, fata mea nu a mai ţinut minte cum au derulat lucrurile. Între timp, noi am cerut să fie transferată la un spital din Chișinău. Ni se spunea că nu au benzină pentru a o transporta. Abia în a cincea zi au găsit și benzină. Copila mea însă și-a revenit peste cinci zile la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din Chişinău, unde a urmat un tratament de aproximativ o lună. Avea tulburări de minte. I se năzărea ceva. Acum și-a revenit, dar a rămas imobilizată în pat… Nu-și mai simte picioarele. Sunt distrusă. Mă rog Domnului să mă țină sănătoasă ca să trăiesc și s-o pot îngriji. Uneori, când mi se umplu ochii cu lacrimi și mi se pune un nod în gât, ies afară, trag un bocet din toată inima și revin la fată. Nu vreau s-o fac să înțeleagă că îmi este trist pe inimă. Și așa o văd că este distrusă”, ne spune printre lacrimi Maria Cerchez.

Ajutor social de 170 de lei

Nataliei i s-a stabilit gradul I de invaliditate, iar pentru că nu a avut stagiu de muncă, primește o pensie de invaliditate de doar 170 de lei, iar pentru concediul de îngrijire a copilului – peste o mie de lei. Aceștia sunt toți banii care intră lunar în familia femeii.

„Ce să facem cu acești bani, când noi cheltuim pe săptămână câte 300-400 de lei numai pentru medicamente? După care, avem nevoie de scutece, care costă peste o mie de lei. Dar se mai adaugă și alte cheltuieli. Avem datorii de peste 30 de mii de lei, pentru că nu ne-am așteptat la o așa tragedie și nu aveam niciun ban pus de-o parte. Din cauza problemei banilor, ginerele, soțul Nataliei, a fost nevoit să meargă la muncă la Moscova. A trecut ceva vreme și nici acolo nu-și poate găsi de lucru. Nici pentru casa pe care au cumpărat-o nu au achitat toți banii, pentru că nu îi aveau. Acum nici nu știu de unde să luăm bani să-i achităm vânzătorului, fiindcă în orice zi le poate spune să părăsească casa. Eu nu prea am cu ce-i ajuta. Acasă mai am încă doi băieți, unul dintre care e bolnav de diabet zaharat, dar și eu abia mă pot ține pe picioare de atâta necaz. În plus, și nepoțelul, copilul Nataliei, este bolnav. A fost născut cu sindromul Down. Are peste doi ani, dar nu merge și nici nu vorbește”, plânge încontinuu mama Nataliei.

Nu a putut demonstra nimic

Deși femeia s-a adresat în diferite instanțe pentru a demonstra vinovăţia medicilor, n-a izbutit. S-a plâns și procurorilor care au inițiat un dosar penal în acest sens, dar ulterior a fost emisă o ordonanță privind clasarea procesului penal pe motivul „lipsei elementelor constitutive ale infracţiunii în acţiunile medicilor” din cadrul Spitalului raional Floreşti. „De fiecare dată, medicii îmi spuneau că boala s-a agravat. Dar de ce se agrava anume după ce i se făceau puncțiile? Neprofesionalismul lor mi-a nenorocit fata”, conchide femeia.

Cazul a fost preluat spre examinare de către Centrul pentru Drepturile Omului. Abia după intervenția instituției în cauză, femeia a fost internată într-un spital specializat din Chişinău pentru tratament în volum deplin. Starea de sănătate a acesteia este acum gravă.

Ion Manole, medic-șef adjunct, Spitalul raional Florești: „Medicii au făcut tot ce le-a stat în puteri”

Am tratat această pacientă conform clinicii și bolii de care suferea. Medicii au făcut tot ce le-a stat în puteri. Nu au făcut rău intenționat ori din neprofesionalism. A fost o evoluție a bolii care a dus la complicațiile în cauză.Tratamentul, la fel, i l-am prescris corespunzător maladiei de care suferea.