Potrivit MAI, incidentul s-a produs pe 20 februarie, în jurul orei 22:30. Victima de 24 ani, originar din satul Iablona, raionul Glodeni, se afla în acea seară la prietena sa din Zăluceni.
Cei doi îndrăgostiți se plimbau prin sat, când un bărbat de 47 de ani, consătean de-al fetei, l-a invitat pe tânăr la el în ogradă. Fiind în relaţii ostile cu acesta, l-a înjunghiat de câteva ori în gât, tânărul murind pe loc.
Auzind strigăte, fata a intrat să vadă ce se întâmplă. Acolo și-a văzut iubitul zăcând la pământ într-o baltă de sânge.
Suspectul a vrut să scape de martori, așa că i-a înfipt un cuțit în spate fetei. Deși grav rănită, aceasta a reușit să fugă de la fața locului și să alerteze poliția.
Suspectul a fost reținut în această dimineață și riscă până la 15 ani de pușcărie. 22.02.2013